Deși lucra de ani buni ca asistentă medicală într-un spital, Doinița nu și-a putut ierta niciodată faptul că nu a putut fi lângă părinții ei, în vreme ce aceștia, îngrozitor de bolnavi, au ajuns pe rând, la azil, acolo unde și-au găsit sfârșitul. „Bătrânețea și boala mușcă din om, zi după zi, ca un câine turbat. Îmi pare rău că părinții mei s-au îmbolnăvit, iar eu nu am putut fi lângă ei, din cauza muncii. Tocmai lor nu am putut să le alin suferința…”. Doinița ne spune că, în urma celor trăite, și-a găsit menirea ajutându-i pe mulți alți bătrâni pe care îi identifică acum cu imaginea părinților, rămași vii în toate amintirile ei. „Nu am o muncă ușoară, numai eu știu, dar mi-am ales-o de bună voie, pentru că la sfârșitul zilei știu că am făcut un om să râdă, am schimbat un pansament, am mângâiat niște dureri. Sufletul doare cel mai tare, să știți.” . Femeia are ochii în lacrimi și, la un moment dat, se oprește din vorbit, încercând să și le stăpânească. Continuă cu bunătate, după câteva secunde de tăcere: „Știți, la azil întâlnești oameni care s-au bucurat de un respect extrordinar, oameni cu profesii grele, sunt oameni care au demnitate și respect de sine… Cred că se micește sufletul în ei când au conștiența că fac în pampers, din cauza incontinenței, și că abia mai duc lingura la gură. Și pentru îngrijitor e greu, psihic și fizic. La azil, mulți vârstnici sunt imobili, mai ales după operații, noroc că îi putem toaleta cu mănuși pentru curățare, care au clorhexidină, adică efect antibacterian”. Doinița ne mărturisește, în continuare, că multe persoane vârstnice au probleme de sănătate, iar igiena corporală joacă un rol crucial în îmbunătățirea stării lor. „Sunt bătrâni care, vă dați seama, stau la pat, dar asta nu înseamnă că sunt lipsiți de baia zilnică și de o hidratare corespunzătoare. Avem stocuri întregi de șervețele umede pentru spălat persoane imobilizate, fiindcă folosirea lor nu necesită apă și clătire. Adică nu-i mai chinuim pe oameni. La vârsta asta pașii lor dor” .