
27 mai Veni, vedi, vici! (Am venit, am văzut, am învins!)
Deși a devenit mămică în urmă cu aproape un an, Ana ne spune că nu ar ști, încă, să descrie furtuna dintr-o femeie care stă să nască. Are o lumină frumoasă în ochi și are gesturi delicate și ample, când își reproduce burtica la mărimea ei de atunci, încercând să ne explice cât mai detaliat ce a simțit când a adus pe lume un omuleț, dar și cum a fost imediat după. Ne arată, încântată, un album cu poze din spital, din care ne dăm seama că ea a trecut prin zeci de stări, de la agonie, la extaz, și pe toate le-a trăit într-un timp care s-a scurs cu repeziciune, ca laptele dintr-un biberon.
Secundele mamelor se numără în bătăi de inimă de bebeluș
Ana ne împărtășește faptul că a avut în intenție să nască natural, mai ales pentru că știa că asta i-ar stimula instant lactația. Și, printre altele, recunoaște că i-ar fi fost mai comod să alăpteze de trei ori pe noapte, decât să pregătească biberoane. Numai că domnișoara ei cochetă și-a pus un fulăraș la gât [n.r. cordonul ombilical], pe ultima sută de metri, ca să nu iasă-n lume, așa, oricum. Fetița ei, Cezara, s-a născut chiar în miezul iernii, iar metaforele mămicii sunt savuroase. Râde și trece repede peste povestea cu bagajul bibilit pentru maternitate, peste frica de ace, de mirosul de spital, de epidurală și de medici, pentru că are în minte alte momente care au durut cumplit, la propriu. Mămica n-a uitat, încă, perioada de după nașterea prin cezariană care, apropos, știți de ce se numește așa…?
Să-i dăm Cezarului, ce e-al Cezarului…
Poate că ați auzit de mitul potrivit căruia numele operaţiei prin cezariană ar proveni de la împăratul roman Iulius Cezar, despre care se spune că ar fi fost primul copil născut prin această metodă. Greu de precizat de unde a pornit această poveste, deşi există un document din secolul X, care ar putea da mai multă claritate. Marea enciclopedie istorică bizantină Suda este una dintre cele mai vechi scrieri păstrate, unde apare menţionat numele împăratului Iulius Cezar la explicația originii operaţiei prin cezariană. „Împăraţii romani au primit numele de cezari de la Iulius Cezar, cel care nu a fost născut. Atunci când mama sa a murit în a noua lună de sarcină, i-au tăiat pântecul şi l-au scos, numindu-l astfel; căci în limba lor, caesar însemna tăietură”. Se ştie, deja, că această explicaţie este incorectă din mai multe puncte de vedere, dar mai ales pentru că pruncii mai fuseseră scoşi, în acest mod, din pântecul mamelor şi în alte culturi, cu mult timp înainte de Cezar.
După această scurtă incursiune istorică, să continuăm refacerea filmului celei care era, în urmă cu mai puțin de un an, o proaspătă mămică. „Imediat după naștere, nu puteam sta în șezut, nu mă puteam apleca, nu puteam face mai nimic. Știu că mi-a venit să strănut și am avut senzația că după ce o să fac asta, mă voi împrăștia prin salon. Atât de fragilă mă simțeam.”, își aminitește Ana.
Nici Roma nu s-a construit într-o zi…
Din postura ei de femeie și mamă, Ana ne mai spune că își dorea cu ardoare să ajungă acasă și că se gândea obsesiv că trebuie să se recupereze repede, deși ea abia se ridica din pat. Avea un mare dor de intimitate și o altă provocare a fost, explică aceasta, să se spele și să-și îngrijească corpul în spital, imediat după naștere. „Fiind și la primul copil, fiind și o naștere prin cezariană, am avut noroc că m-am pregătit cu o geantă mare, plină cu pachete de șervețele umede, cu bonetă cu șampon, pentru spălarea părului, cu mănuși umede de toaletare, cu de toate. A fost mai comod și mai safe pentru mine să-mi asigur igiena corpului singură, fără să mă duc la baia spitalului ”.
Ana ne împărtășește faptul că o „baie”, fără apă și clătire e soluția salvatoare, atunci când corpul nu te mai ascultă și că ea știa și de la alte mămici că, deseori, pentru un moral ridicat era nevoie de astfel de momente de refresh. „O mămică primește vizite la spital, mai ales dacă rămâne pentru mai mult timp internată. Nu e comod să te vadă lumea în ultimul hal, adică, da, te bucuri de prezența persoanelor importante dar vrei, totodată, să miroși frumos, să fii curată, indiferent de starea pe care o ai. E o chestiune de decență și respect, în primul rând față de propria-ți persoană”.
Am întrebat-o ce ar face sau ce n-ar mai face la următoarea naștere și ne-a spus, amuzată, că al doilea bebe nu e încă în plan. Dar, zice ea, dacă ar fi să mai treacă printr-o experiență similară, în mod cert, și-ar pregăti aceleași rezerve consistente cu șervețele umede. Ana ne-a mărturisit, totodată, că după ieșirea din spital n-a fost ca si când și-ar fi permis să facă băi precum Cleopatra. „Pentru mine, îngrijirea părului rămăsese o problemă și am tot folosit capelina cu Aloe Vera, chiar și acasă. Știu că e îmbibată cu un șampon pentru scalp sensibil, ceea ce m-a bucurat, pentru că evitam, astfel, posibile reacții alergice. Am și adormit cu acest capișon, de la atâta oboseală. A fost minunat, că o încălzisem la cuptor și m-am culcușit un pic lângă copilă. Bebelușa mea a fost foarte plângăcioasă, mai ales în perioada colicilor. După atâtea săptămâni de nesomn, eram ca leneșul de copac veșnic atârnat de speranța că-mi va dormi puiul liniștit. Nu-mi mai ardea mie de tratamente de hidratare și altele. Sincer, cada devenise un loc de care m-aș mai fi putut bucura o oră întreagă doar cu foarte-foarte mult noroc”.
În privința unui al doilea copil, Ana crede, totuși, că ar fi ceva mai relaxată și că s-ar bucura mai mult de toată perioada gravidității. Mai ales că acum știe pe de rost cu ce se mănâncă bebelușeala.